Piata Ferdinand
Fotograf: Alexandru Chendrean LocalizareAnul 2011
Aurel Lazăr s-a născut la Oradea, în 5 august 1872, provenind dintr-o familie de intelectuali, tatăl său fiind avocat. A terminat studiile gimnaziale la Oradea şi a făcut apoi studii de Drept la Oradea şi la Budapesta. După obţinerea titlului de doctor în drept, îşi deschide un cabinet de avocatură în Oradea şi se căsătoreşte cu Valeria, şi ea fiică de avocat. Aurel Lazăr a fost un mare om politic, devotat mişcării de eliberare naţională a românilor transilvăneni. El a luat parte, în mod activ, la pregătirea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia. Alături de alţi fruntaşi politici, el participă la redactarea Declaraţiei de independenţă naţională a românilor din Transilvania, Banat şi Maramureş. La redactarea Declaraţiei de Independenţă a românilor din Transilvania particpa membrii Comitetului executiv al Partidului Naţional Român: Vasile Goldiş, Ioan Suciu, Ioan Ciordaş, Ştefan Cicio Pop, Aurel Vlad După Marea Unire, Aurel Lazăr a desfăşurat o intensă activitate politică şi culturală în noile cadre ale României întregite, fiind ales ministru al resortului de justiţie în Consiliul Dirigent. Începând cu 1928 a ocupat funcția de Vicepreședinte în Camera Deputaţilor De asemenea, ajunge primar al oraşului Oradea, preocupându-se de modernizarea urbei de pe malurile Crişului Repede. Activitatea Încă […]
Palatul Ullmann a fost finalizat în anul 1913. Este una dintre puținele clădiri non-religioase din Oradea care ilustrează în mod evident apartenența la credința evreiască. Fațada este decorată cu Leii lui Iuda în jurul unui Menorah tradițional. Aceasta este opera profesorului Breitner de la Facultatea de Artă din Viena, fiind confecționată la faimoasa fabrică Zsolnay în sud-vestul Ungariei. Familia Ullmann a fost una din primele familii ale orașului Oradea, ajungând aici în anii 1860. Izidor Ulmann a jucat un rol important la înființarea Camerei de Comerț și Industrie a orașului Oradea, precum și la fondarea Școlii Ortodoxe Evreiești. Sandor Ullmann, fiul lui Izidor, a angajat arhitectul local Ferenc Lobl, născut în Oradea în Decembrie 1882, să proiecteze Palatul. Ferenc Lobl a făcut majoritatea operelor sale cele mai faimoase în Viena. Dar, asemeni multor alți evrei din Austria, a fost deportat în 1942 într-o tabără de concentrare din estul Poloniei, de unde nu s-a mai întors vreodată. Moștenirea sa rămâne una dintre cele mai deosebite clădiri secesioniste din Oradea care, când a fost clădită, se înălța deasupra principalei piețe din Oradea. Pentru comunitatea evreilor, Palatul Ullmann este încărcat şi de amintiri dureroase legate de cel de-al doilea război mondial, Palatul Ullmann […]