Sirul Canonicilor, seara
Fotograf: Sabin Uivarosan LocalizareAnul 2011
Erno Tibor a fost un pictor oradean talentat si recunoscut in Europa. Tibor Ernő a fost recunoscut, încă din tinereţe, ca un artist care merita să fie sprijinit. Oraşul i-a oferit o bursă de studii la Paris, unde s-a eliberat de rigorile academinsmului, fiind acceptat să participe cu mai multe tablouri la Salonul oficial din Paris. Întors acasă după mai multe călătorii de studii în Italia, Germania, Belgia se impune ca un pictor modern. Sub influenţa impresionismului şi post-impresionismului paleta lui se luminează, lucrările sale câştigând in picturalitate. A expus în marile oraşe din Europa: Stokholm, Oslo.Göteborg, Leipzig,Bucureşti, Budapesta. Succesul nu l-a ameţit, ci a continuat să lucreze intens. A înfiinţat o Şcoală de belle-arte la Oradea, unde studiau peste 12 elevi. A participat şi la activitatea Şcolii de pictură de la Baia Mare, fiind fascinat de peisajul dobrogean, de viaţa şi portul oriental turco-tătar. Era un maestru al culorilor, utilizând culori intense, cu tuşe largi, aşternute cu spontaneitate, într-o viziune proprie, originală. In anii maturităţii s-a aplecat atent asupra de pitorescului târgurilor orădene, peisajelor rurale şi a reprezentării muncilor agricole . S-au păstrat numeroase creaţii ale sale reprezentând portretele unor oameni de seamă , a unor evrei bătrâni , […]
Dincolo de definiţii, de diferitele feluri de a explica acest proces, profund marcant nu doar pentru Oradea, ci şi pentru orice oraş major din România, trebuie precizat că remodelarea oraşului de pe malurile Crişului Repede a fost un fenomen ce a marcat istoria sa, rămânând pentru noi, contemporanii, indiferent dacă am prins sau nu acea perioadă, o realitate ce nu poate fi ignorată. Practic, sistematizarea oraşului a fost urmarea industrializării sale. Noile întreprinderi din zona industrială de pe Şoseaua Borşului au început să atragă, din anii 1960, muncitori din diferite părţi din afara Oradiei, ceea ce a mărit considerabil nevoia de locuinţe. E adevărat că ridicarea cartierelor muncitoreşti s-a făcut conform planurilor anuale şi cincinale stabilite de la centru. Cele două fenomene constante ale perioadei de democraţie populară, apoi socialistă, apar ca specifice şi mergeau paralel, în legătură directă una cu cealaltă. În anii 1960, pentru Oradea nu vorbim de o sistematizare în adevăratul sens al cuvântului, iar acest lucru se poate observa privind la locurile în care s-au dezvoltat primele cartiere de blocuri – Zona de Vest, Decebal, Dorobanţilor. Altele s-au ridicat într-adevăr în zone în care a fost nevoie de demolări, de pildă în Piaţa Bucureşti. Însă adevărata […]