Iosif Vulcan (n. 1841, Holod, judeţul Bihor – d. 1907, Oradea, judeţul Bihor) a fost avocat, scriitor, poet, publicist, membru al Academiei Române. Iosif Vulcan se trage din aceeaşi familie ca şi episcopul greco-catolic Samuil Vulcan.
S-a născut la 31 martie (stil vechi) 1841, la Holod, judeţul Bihor, în familia lui Nicolae Vulcan, preot în această localitate. Nicolae Vulcan a fost preot în Holod între anii 1831-1844, iar între 1844 (?)-1879 a fost preot şi vicearhidiacon în Satu Mare. Mama lui I. Vulcan s-a numit Victoria Vulcan, născută Irinyi (varianta maghiarizată a numelui Irimie).
A fost botezat de preotul din Vintere, Gavrilă Papp. Naşi de botez i-au fost Ana şi Samuil Galbory.
Iosif Vulcan a fost căsătorit cu Aurelia Popovici (d. 1928).
Studiile
Iosif Vulcan a făcut studiile la Oradea, la liceul premonstratens (azi Liceul „Mihai Eminescu”), între anii 1851-1859. După absolvirea liceului, s-a înscris la Universitatea din Budapesta, unde şi-a luat licenţa în Drept. Ca student, îşi petrecea vacanţele la Satu Mare, unde tatăl său era preot în acea perioadă.
Cariera şi activitatea
Aflat încă elev de liceu, scoate împreună cu G. Ardelean revista „Umoristul”, care ca fiinţa până în anul 1870. Ca student, începe să scrie versuri, în perioada în care se afla la Budapesta.
În anul 1861, la Pesta, a redactat revista „Gura Satului”, foaie umoristică. În 1870, revista aceasta scoate „Calendarul Gura Satului”. Sediul revistei se va muta ulterior la Arad şi la Gherla. În jurul anului 1880, activitatea revistei va înceta.
Iosif Vulcan a colaborat la „Concordia”, coordonată de Sigismund Pop, şi la „Aurora Română”, foaie beletristică ce apărea de două ori pe lună, la Pesta, între anii 1863-1865. Iniţial, „Aurora Română” a fost redactată de Ioaniţiu Niculescu, apoi de însuşi Iosif Vulcan.
În 1865, Iosif Vulcan scoate la Budapesta revista „Familia”, care va atrage un grup de colaboratori români din toată Transilvania: Ioniţă Bădescu (Blaj, judeţul Alba), Miron Pompiliu (Ştei, judeţul Bihor), Ioan Lapedatu (Braşov, judeţul Braşov), I. C. Drăgescu, dar şi din Principatele Române: Mihail Străjan (Craiova, judeţul Dolj) şi alţii. I. Vulcan a sprijinit prin revista „Familia” debutul lui Mihai Eminescu, tot el convingându-l pe acesta să îşi schimbe numele din „Eminovici” în „Eminescu”.
În 1866, I. Vulcan tipăreşte primul său volum de poezii. În acesta se puteau găsi traduse poezii ale unor autori străini. Tot în 1866, el traduce romane scrise de Dumas şi Ponson du Terrail.
În 1868 vizitează România, iar în 1869 scoate primul volum din „Panteonul Român”, cu portretul şi biografia regelui Carol I al României. În acelaşi an tipăreşte şi un volum de nuvele. Pe lângă lucrările scrise în limba română, I. Vulcan a publicat şi în reviste maghiare, traducând lucrările unor poeţi români în limba maghiară.
La 7 aprilie 1870, la Pesta, se lansează un apel către publicul român, pentru înfiinţarea unui fond destinat teatrului naţional român. Apelul era semnat de către membrii unei societăţi culturale româneşti, care îl avea pe dr. Ioan Hodoş preşedinte, iar pe Iosif Vulcan, secretar.
În 1872-1873 a tipărit la Pesta trei volume de nuvele.
În 1875 a publicat la Pesta un roman în patru volume, „Sclavul amorului”. A mai scris şi romanele „Fata Popii”, „Barbu Strâmbu în Europa” şi „Măritată şi fără bărbat”.
În 1877 a tipărit, în colaborare cu Societatea Kisfaludi, o lucrare de 164 pagini, conţinând romanţe, balade şi colinde româneşti, traduse în limba maghiară.
În anul 1879 este ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1891 este ales membru al acestei instituţii.
În 1880 Iosif Vulcan s-a mutat la Oradea, unde va continua să scoată revista „Familia”, în timp ce încă din 1877 el tipărea şi un supliment popular al acesteia, intitulat „Şezătoarea”.
Activitatea sa de scriitor devine prolifică mai ales în perioada 1890-1900.
Pe toată durata vieţii sale, Iosif Vulcan a fost un înfocat susţinător al vieţii culturale româneşti din Transilvania.
Moartea
Iosif Vulcan a decedat la data de 8 septembrie 1907, la ora 18, în urma unei nefrite acute. A fost înmormântat în cimitirul Olosig din Oradea.
În cimitirul Olosig nu s-au mai făcut înhumări cam din perioada anilor 1970, iar după 1989 a fost complet dezafectat, pe locul acesta amenajându-se un parc public.
Rămăşiţele pământeşti ale lui Iosif Vulcan au fost mutate la cimitirul Rulikowski din Oradea.
Moştenirea
Revista „Familia” continuă să apară până în zilele noastre. Revista este azi Instituţie a Consiliului Judeţean Bihor.
Un muzeu memorial i-a fost dedicat, în Oradea, purtând numele de Muzeul „Iosif Vulcan”.
I s-a ridicat un bust în Oradea, vis-a-vis de muzeul memorial care îi poartă numele.
Un colegiu naţional din Oradea poartă numele de „Iosif Vulcan”.
O şcoală normală din Oradea poartă numele de „Iosif Vulcan”.
O trupă a Teatrului de Stat din Oradea poartă numele de „Iosif Vulcan”.
I s-a ridicat un bust în curtea şcolii din localitatea Holod.
Casa protopopială din Holod este şi Casa memorială „Iosif Vulcan”.
O stradă din Oradea, judeţul Bihor, poartă numele de „Iosif Vulcan”.
O stradă din Salonta, judeţul Bihor, poartă numele de „Iosif Vulcan”.
O stradă din Săcuieni, judeţul Bihor, poartă numele de „Iosif Vulcan”.
O stradă din Cluj-Napoca, judeţul Cluj, poartă numele de „Iosif Vulcan”.
O stradă din Deva, judeţul Hunedoara, poartă numele de „Iosif Vulcan”.
O stradă din Timişoara, judeţul Timiş, poartă numele de „Iosif Vulcan”.
O stradă din Satu Mare, judeţul Satu Mare, poartă numele de „Iosif Vulcan”.
O stradă din Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, poartă numele de „Iosif Vulcan”.
O revistă a emigranţilor români din Australia se numeşte „Iosif Vulcan”.
O placă memorială dedicată lui Iosif Vulcan este amplasată pe faţada Casei de Cultură din oraşul Letavertes, Ungaria.
Bibliografie
Neş, Nicolae – Oameni din Bihor (1848-1918), 1937
