O.î.I. Știm că simpla rostire a numelui dumneavoastră desfășoară în mintea orădenilor o lungă listă de realizări cu care ne mândrim, însă dincolo de acestea este omul Hadrian Borcea. Am dori prin intermediul acestui scurt interviu să vă cunoaștem mai bine. Spuneți-ne, vă rog, cine este Hadrian Borcea.
H.B. Acum, Hadrian Borcea este medic primar de medicină de urgenţă, sau urgentist, cum se foloseşte tot mai des ca termen generic şi eu cred ca este şi foarte potrivit pentru că mă apropie de toţi cei cu care lucrez împreună. Sunt urgentist de atât de multă vreme şi cu o atât de mare intensitate încât a devenit partea cea mai semnificativă a ceea ce sunt azi. Iar această existenţă de urgentist l-a înglobat şi pe omul Hadrian Borcea.
O.î.I. Care este cea mai mare teamă a dumneavoastră?
H.B. Să ajung să nu îmi mai pese. Azi îmi pasă, deseori îmi pasă prea mult, poate chiar mai mult decât ar trebui. Adică să devin indiferent faţă de ceea ce există şi se întâmplă în jurul meu. Dar îmi pasă şi atunci această stare generează un trigger care încearcă să genereze o soluţie sau o implicare. Dacă ceva din acest mecanism s-ar pierde aș fi dezmembrat. Am fost aproape, de câteva ori, de așa ceva și nu aș vrea ca această dezmembrare să se desăvârșească.
O.î.I. Iubim eroii, iar dumneavoastră sunteți eroul multor orădeni. Cine este eroul dumneavoastră?
H.B. Definiți erou. Superman, spiderman sunt eroi fantastici care pentru o anumită vârstă pot fi modele. Robin Hood este un erou ce vine din legendă, dar este excesiv de modern. Eu am crescut mai degraba cu Pintea și Toma Alimos (vi-l mai amintiți? – cel Nalt la stat Mare la sfat). Nu ma încadrez în aceste secvențe de arhetipuri sau legende. Nu fac decât să îmi urmez meseria și să mă mențin în raza de vizibilitate a ceea ce mă interesează, de ceea ce îmi pasă. Din acest punct de vedere nu am un anumit erou, dar întradevar am avut sau mai am modele. Am năzuit mereu să fiu capabil să mă adresez oamenilor cu calmul și înțelepciunea cu care reușea tatăl meu să o facă. Încă nu am reușit, dar mă străduiesc. Mai am și altele, dar nu vreau să le destăinui pentru a nu îi pune în încurcătură pe titulari.
O.î.I. De ce iubiți Oradea?
H.B. Pentru malurile Crișului Repede, pentru strada Republicii, pentru Palatul Vulturul Negru și Palatul Ullman sau Moskovits. Pentru Peța sau Parcul Petofi. Pentru toți cei care nu numai locuiesc dar chiar trăiesc în acest oraș. Pentru tot acest complex de străzi, parcuri, clădiri și oameni în care un anumit mod de viață și de a percepe viața a fost generat cu foarte mult timp în urmă. Am fost în foarte multe locuri din această lume extrem de variată și frumoasă. Am cunoscut foarte mulți oameni cu caractere și personalități aparte. Întotdeauna m-am întors însă acasă cu foarte mult drag.
O.î.I. Pornind de la premisa că există acel set de principii despre care cei mai mulți oameni afirmă că trebuie respectat, care ar fi principiul pe care, după părerea dumneavoastră, orădenii îl încalcă cel mai des?
H.B. Tocmai spuneam că iubesc Comunitatea oradeană pentru modul în care a evoluat, pentru ceea ce reprezintă azi și pentru contextul pe care l-a creat pentru fiecare individ ca parte a acestei comunități. Pornind de la această premisă, principiile general acceptate au fost evident cele care au stat la baza formării acestei comunități și a evoluției sale. Mă bucur că principiul care reprezintă pentru mine cel mai important element al definirii mele și anume bunul-simț există și definește marea parte a acestei comunități. Dacă se încalcă vreun principiu unanim acceptat? Poate, probabil, dar chiar și acest lucru face parte din definirea unei comunități. Poate echilibrul balanței dintre încrederea în sine și respectul față de cei din jur este un element pe care se întâmplă să îl resimt (ca dezechilibrat), cateodată. Dar cine sunt eu să apreciez acest lucru? Face parte din Comunitatea oradeană pe care tocmai am declarat că o iubesc.
O.î.I. Într-o lume în care valorile se confundă tot mai mult cu faima, averea și statutul, care sunt valorile dumneavoastră?
H.B. Bunul simț este principalul element de valoare personală pe care nu aș vrea să îl pierd pentru că nu cred că l-aș putea obține înapoi. Mi-aș dori și un instrument, un mecanism de control care să mă avertizeze dacă există riscul să îl pierd, pentru că fară el nu aș mai fi eu.
O.î.I. Care a fost cel mai mare act de bunătate la care ați fost martor în cariera dumneavoastră de medic?
H.B. Cred că este cea mai grea întrebare prin alăturarea dintre “cel mai mare” și “act de bunătate”. Acte de bunătate văd zilnic în jurul meu, dar cât este de mare fiecare dintre ele … nu știu. Îmi amintesc de un accident rutier în care a fost implicat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Salonta și asistenta care a fost ranită s-a ocupat întâi de victimele din celălalt autoturism. Îmi amintesc de unul dintre colegi, asistent medical la SMURD, care a stat peste 48 de ore într-o peșteră alături de un speolog maghiar care a suferit un traumatism care l-a imobilizat în această peșteră. Îmi amintesc de echipajul unui elicopter din Targu Mureș care s-a prăbușit după ce au efectuat transferul unui copilaș nou-născut în stare gravă. Îmi amintesc de o colegă care a adoptat un copilaș abandonat într-o instituție medicală. Sunt gesturi de care îmi amintesc. Mă tem doar să nu le uit. Dar care a fost cel mai mare … ? Chiar nu știu.
O.î.I. Se spune că omul sfințește locul. În ce măsură este valabil acest lucru în cazul orădenilor?
H.B. Cred că am dat mai sus răspunsul și pentru această întrebare. Orașul s-a creat prin interacțiunea dintre spații și oameni. Iar acest lucru este vizibil. Și lucrurile bune și cele mai puțin plăcute au determinat formarea acestei comunități și spațiul în care ea există. Am suferit atunci când au fost tăiați arbuștii din fața Bisericii cu Lună și sufăr când văd că se degradează clădirea Policlinicii, dar mă bucur că Teatrul este din nou o atracție arhitecturală. Avem oameni deosebiți într-un spațiu deosebit.
O.î.I. Aveți un loc preferat în Oradea în care vă retrageți la sfârșitul unei zile obositoare? Dacă da, care este acela?
H.B. Prefer să mă plimb pe străzile orașului. Am un traseu preferat, dar deseori “mă rătăcesc”.
O.î.I. În concepția noastră, a oamenilor de rând, medicul este unealta prin care Dumnezeu salvează vieți. Cum comentați această concepție?
H.B. Aș prefera să nu o comentez. Este o concepție care sălăsluiește în gândurile unora care au probabil motive să creadă acest lucru. Eu văd efortul fiecăruia dintre colegii mei care este de foarte multe ori mai presus de existența ca simple unelte. Poate că acel concept înseamnă lucruri pe care eu nu le înțeleg în totalitate; este posibil. Dar, în același timp, sunt sigur că cei care cred în acest concept nu reușesc să vadă că în interiorul acestor “unelte” sunt oameni. Iar în final efortul lor se răsfrânge și asupra celor pe care îi îngrijesc, dar și asupra lor înșiși prin aceasta ieșind din contextul de unealtă și intrând în cel de MEDIC.
