O orădeancă este primul avocat român de la Curtea Penală Internațională – a fost titlul articolului care ne-a atras atenția asupra Mariei Manolescu. Am citit pe nerăsuflate articolul și, pe măsură ce simțeam un sentiment tot mai puternic de admirație, mândrie și curiozitate, ne-am pus în gând să o aducem înaintea dumneavoastră ca un puternic exemplu de ”Așa DA!”. Iată în cele ce urmează un scurt interviu cu tânăra juristă orădeancă.
O.î.I. Pentru început, vă rugăm să ne spuneți în câteva cuvinte cine este Adriana- Maria Manolescu.
A.M.M. O tânără româncă, pasionată de drept internațional, convinsă că justiția nu este o utopie și nici un drept care aparține doar unor persoane sau aplicabil doar unor state – ci tuturor. Sunt ‘produsul’ părinților mei care m-au învățat că prin muncă și ambiție pot să ajung unde îmi doresc, care m-au sprijinit în toate proiectele și care au pus mereu fericirea mea pe primul loc, chiar dacă asta a însemnat să fiu departe de ei. Sunt mândră și bucuroasă că sunt româncă. Sunt recunoscătoare pentru toate oportunitățile pe care le-am avut și deși îmi place enorm ceea ce fac acum și ador mediul unde lucrez, regret că nu pot avea aceleași șanse profesionale și acasă.
O.î.I. Vorbiți-ne despre viața dumneavoastră profesională.
A.M.M. După absolvirea Facultății de Drept la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, am făcut un Master în Drept internațional la Universitatea Paris I – Sorbonne, după care un Master Avansat în Pace, Justiție și Dezvoltare la Universitatea Leiden din Olanda. Din aprilie 2014, în paralel cu terminarea studiilor, m-am alăturat ca jurist într-o echipă de apărare de la Curtea Penală Internațională din Haga. Perioada de stagiu încheindu-se la sfârșitul lui septembrie, am fost angajată ca și ‘case manager’ în două dosare actualmente în fața Curții.
O.î.I. Obișnuim să spunem că avem un oraș frumos, oameni minunați, dar… . Și aici, fiecare dintre noi, completăm spațiul liber cu varii obiecții. Dumneavoastră ce părere aveți?
A.M.M. …dar nu ne mândrim cu el pe cât ar merita. Cred că dacă am fi mai mândri de orașul nostru, ne-ar păsa mai mult de el și deci am avea mai multă grijă de el. M-am bucurat sa aud recent de diferite inițiative de promovare a orașului nostru, de la clipuri video, la evenimente de tipul Oradea Film Festival.
O.î.I. Care sunt punctele forte ale orașului nostru?
A.M.M. Pe de-o parte, faptul că este un oraș mic a favorizat dezvoltarea unei comunități strânse. În același timp, apropierea de graniță a determinat în opinia mea, o cultură, mentalitate ‘deschisă’ a locuitorilor.
O.î.I. Dacă ați avea puterea de a schimba ceva în Oradea, care ar fi acel lucru?
A.M.M. Ca în orice oraș, ideal ar fi ca mai multor oameni să le pese, să ajute și să respecte nu doar orașul în care traiesc, ci și pe cei din jurul lor. Cred că avem nevoie să ne ajutăm unii pe alții mai mult.
O.î.I. Cum vedeți orădenii? Și care ar fi trei lucruri pe care i le-ați spune orădeanului de rând?
A.M.M. Mi se pare că oamenii zâmbesc mai mult, sunt mai fericiți în Oradea decât în alte orașe în care am locuit. Dar poate că impresia asta e determinată de dorul de casă.
O.î.I. Oriunde am pleca în lume, locurile natale au un loc special în inima noastră. Care este locul (sau locurile, dacă aveți mai multe) din Oradea care vă sunt deosebit de dragi?
A.M.M. Urmând traseul opt ani de zile spre școală, am multe amintiri legate de trecerea prin Parcul Libertății, malul Crișului și castanii de pe drum.
O.î.I. Împărtășiți-ne o întâmplare hazlie din viața dumneavoastră de orădeancă.
A.M.M. Prima întâmplare care îmi vine în minte și care ma amuză de fiecare dată când mi-o amintesc este cea a dimineților de iarnă din primii ani de școală. Închipuiți-vă o dimineață geroasă, uneori cu temperaturi sub 10 grade, care începea negreșit cu vreo 15 minute de testare a diferitelor metode de a dezgheța yala mașinii pentru ca tata să ne ducă la școală pe mine și pe sora mea. După câteva zile, am descoperit că pot sa deschid ușa de la portbagaj și să intru pe acolo (aveam un Break). Închipuiți-vă ce figură frumoasă faceam în parcare, alături de alți șoferi nervoși pe lângă mașinile lor, când o luam înaintea tatălui meu, mă strecuram prin portbagaj, și îi deschideam ușa de dinăuntru. Cred că tata a fost foarte încântat de ce metodă eficientă am descoperit.
O.î.I. Care este moștenirea cea mai de preț pe care, considerați dumneavoastră, o lasă Oradea generației următoare?
A.M.M. Din păcate, nu cred ca gestionăm foarte bine moștenirea pe care ne-au lăsat-o generațiile anterioare. Amintesc doar situația moștenirii lăsate de Emanuil Gojdu, proiectele de deplasare ale statuilor unor personaje reprezentative pentru români – Mihai Viteazul și Mihai Eminescu din locuri centrale, sau clădirile cu o rară și deosebită arhitectură care sunt lăsate în paragină. În ceea ce privește generațiile viitoare, cred că trebuie să învățăm să gândim pe termen lung și să acționăm gândindu-ne la consecințele pentru generațiile viitoare, nu doar pentru cea actuală. Deci, preponderența în decizii ar trebui să fie în interes public, și nu în interes personal.
O.î.I. În final, haideți să închidem pentru câteva momente ochii și să ne imaginăm ca avem o imagine panoramică asupra orașului într-o zi obișnuită de lucru. Ce vedeți?
A.M.M. Copii jucându-se la fântânile de pe Republicii. Miros de covrigi calzi. Mașini blocate în trafic. Școlari cu ghiozdanele îndreptându-se spre școală. Malul Crișului. Parcurile. Clopotele bisericilor și ‘Marșul lui Iancu’ marcând ora fixă. Acasă.
