Palatul Vulturul Negru a fost construit de catre Komor Marcell (1868 – 1944) şi Jakab Dezső (1864-1932), doi dintre cei mai importanţi arhitecti din Ungaria, la inceputul secolului XX, reprezentanti ai „arhitecturii maghiare”, ai „stilului lechnerian”.
Cei doi şi-au conturat un stil propriu urmând calea deschisă de catre Lechner, stil considerat in epoca respectivă tipic maghiar şi modern. Proprietarii şi comanditarii clădirii realizate au fost doi avocati orădeni evrei, dr.Kurländer Ede şi Adorján Emil. Adorján Emil s-a născut la Oradea în 1874 si a fost o personalitate marcanta a oraşului. A făcut liceul Premonstratens din Oradea între anii 1881 şi 1889, în 1893 termina facultatea de drept iar in 1897 isi lua doctoratul in drept si politica la Budapesta. A fost un foarte bun stenograf si a avut preocupari literare. A devenit miliardar printr-o munca sustinută, avănd mai multe imobile si afaceri infloritoare.Dupa 1920 a abandonat avocatura si s-a dedicat afacerilor. El a infiintat si Banca Maghiară dar si Casa de inchiriat Filme Dorian. În anul 1911 el a pus bazele Cinematografului Vigadó.
Adorján Emil este cel care a incheiat un contract cu firma Paramount si a adus din SUA cele mai noi filme, avind drept exclusiv de difuzare in Romania al celor produse de Paramount.
Kurländer Ede apartinea si el unei familii de evrei oradeni. Ede a fost doctor in drept si gazetar.
Societatea pe acţiuni „Vulturul Negru şi Arborele Verde, Hotel şi Redută” a fost înregistrată la Camera de Comerţ din Oradea în anul 1907, avindu-i ca administratori pe cei doi. Acestia au depus un capital de 50 000 de coroane, repartizat pe 50 de actiuni.
Istoria
Denumirea de „Vulturul Negru”, pe care o poarta actuala cladire, dateaza din secolul al XVIII-lea. Pe acest amplsament din Piata Unirii, in acea perioada numita Piata Mică, exista din 1714 un local numit „Hanul Vulturul”(Beraria sub semnul Vulturului sau Beraria orasului). Aceeasi cladire adăpostea si Primăria Oraşului Nou. Cladirea a fost extinsa lateral si cu un etaj în 1753 si respectiv 1784. Un incediu distruge cladirea in anul 1836 pentru a fi refacuta anul urmator si extinsa, devenind o cladire cu un etaj. La 1902 cladirea veche Vulturul Negru era degradata si s e naste ideea lansarii unui concurs de proiecte pentru reconstruirea hotelului Vulturul Negru. Dupa cumpararea vechiului hotel d e cei doi avocati in anul 1905 a demarat demolarea cladirii subrezite in noiembrie 1906 iar in primavara anului 1907 a inceput ridicarea noului imobil. Rceptia cladirii a fost la 16 noiembrie 1908, constructia fiind terminata in decembrie 1908.
Vulturul Negru a fost un complex multifunctional si a fost cel mai mare hotel din Oradea si in perioada interbelica. La parter, spre Piata Unirii, a functionat cafeneaua Coroana. Sala mare de reuniuni s-a deschis in 7 mai 1909 si a gazduit multe concerte si spectacole. In cladire functiona cinematograful Vigadó iar in pasaj functiona si cinematograful Urania din noiemembrie 1909. La primul etaj functiona Banca Maghiara denumita dupa 1919 Banca Industria. Pe latura dinspre strada Vasile Alecsandri a functionat cabaretul Bonbonniére intre 1908 sin 1919 si intr-o alta sala mai mica functiona cabaret Blanc, un bar american cu muzica de jazz si separeuri.
Sursa: destinvalah.ro