Prin seria „Instagrammeri din Oradea” ne dorim să îi aducem în fața pe cei care contribuie la promovarea orașului Oradea pe Instagram. Azi o cunoaștem pe Cristina Pop.
Deși într-o lume mai rece, a ingineriei, mă găsesc o fată plină de viață, de creativitate, dornică de a învăța și de a descoperi tot ce e nou(și chiar dacă nu e nou, îl reiau și tot mai găsesc eu ceva ce nu am văzut înainte; poate dintr-un alt unghi, poate dintr-o altă perspectivă). Mă descriu “un băiat de treabă”, așa cum sunt numite adesea fetele de la inginerie, iar pasiunea mea este fotografia. Mereu am simțit că fotografia mă liniștește, mă încarcă cu energie…dar parcă acest sentiment s-a amplificat de când sunt mai mult “acasă la Oradea” decât la Zalău, loc unde m-am născut și am crescut. Plimbările și fotografia sunt activitățile care îmi oferă starea de bine, de liniște, iar străzile orașului nostru sunt ideale când vine vorba de toate astea. Și dacă tot ai ajuns până aici, îți spun și că mă numesc Cristina, am 21 de ani și am început pasiunea asta fotografiind cu telefonul, abia anul trecut primind un aparat foto din partea iubitului și prietenilor mei
Deci nu, nu ai nevoie de un aparat ca sa îți iasă poze bune, dar pentru mine, acum, aparatul e nelipsit din geanta mea. Și dacă nu le-am mulțumit prietenilor mei pana acum suficient, o mai fac o dată și aici!