Artera de intrare în Oradea dinspre vest este una dintre principalele axe de circulație și legătură cu exteriorul ale orașului. Acest statut este o realitate astăzi doar datorită unui trecut în care legătura dintre oraș și localitățile dinspre vest s-a realizat pe acest drum.
Prezentul studiu vizează evoluția acestei artere de-a lungul ultimului secol, de la statutul de drum simplu de legătură dintre zona Olosig, calea ferată și comuna Sîntion, până la actualul bulevard, ce-și are prelungirea în Șoseaua Borșului.
Consultând hărțile Oradiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea, observăm că acest drum, la nivelul anului 1887, nu exista, zona străzii Menumorut (Széles utcza) – cimitir Olosig fiind una recent construită, aflată la marginea orașului. Punctăm faptul că, de asemenea, fostul cimitir Olosig se afla, la acea vreme, tot la capătul nord-vestic al Oradiei, principala legătură cu localitățile aflate acum dincolo de graniță fiind făcută, probabil, prin Episcopia-Bihor, pe atunci neînglobată orașului. Urmărind alte hărți ale timpului, observăm existența unui drum către vest, paralel cu Crișul Repede, și aflat aproximativ în zona actualei străzi a Aluminei, el traversând calea ferată și îndreptându-se spre Sîntion:
Harta Oradiei 1887, colecție Lt. Col. (r) Ing. Gheorghe Nedelcu
După Marea Unire, sub administrația românească, orașul a trecut prin diferite etape de modernizare. Cartierul Olosig, conform hărții orașului din 1931, a fost completat cu o nouă zonă de locuințe și o rețea de străzi ce se dezvoltau către vest. În primul rând, remarcăm continuarea existenței drumului paralel cu Crișul, amintit mai sus, cu numele de Str. Beogradului. Remarcăm apariția Căii Ostașilor (actuala Str. Corneliu Coposu), dar și tăierea acestor două de către Str. Prof. Vasile Bogrea, actualmente Transilvaniei.
Harta Oradiei 1942, colecție Lt. Col. (r) Ing. Gheorghe Nedelcu
Ceea ce astăzi reprezintă B-dul Dacia apărea abia la acea trecere dintre decenii pe harta orașului, sub numele Str. Vasile Stroescu, cu punct de pornire din zona actualei intersecții a bulevardelor Decebal cu Dacia și continuare până în capătul cartierului, neieșind în afara orașului. În anii 1930 strada fusese prelungită până în Str. Transilvaniei, iar în 1942 aceasta figura drept drum principal către Sîntion, pe traseul pe care în are și astăzi. Menționăm faptul că partea dintre amintitul punct de pornire și Parcul Petöfi nu exista încă, legătura, prin parcul Palatului Baroc, fiind făcută după cel de-al doilea război mondial (harta Oradiei 1942, colecție Lt. Col. (r) Ing. Gheorghe Nedelcu).
La nivelul anului 1957, conform unor hărți militare, legătura rutieră pe care o avem în vedere era completă, având traseul pe care îl urmează actualmente. Dincolo de zona de case din apropierea actualei străzi a Aluminei era o zonă agricolă, numită Cartierul Ecaterina, și care se îndindea de la malul Crișului și până în zona străzii Podului de azi (Cartierul Rimanóczy). Această zonă urma a fi supusă, după 1960, unor transformări profunde, prin construirea unui mare cartier muncitoresc, Zona de Vest, actualul Cartier Rogerius, partea de vest. Din momentul dezvoltării noilor ansambluri de blocuri, artera rutieră pe care o avem în vedere a căpătat o importanță mult sporită. Deja căpătase denumirea, folosită chiar și azi, de Șoseaua 6 martie (cu referire la momentul 6 martie 1945 = formarea primului guvern de orientare comunistă/moscovită, condusă de Petru Groza).
Tot în anii 1960, partea de dincolo de calea ferată, Șoseaua Borșului, devenea o carte de vizită a industriei orădene, pe linia sa fiind dezvoltate câteva dintre cele mai importante întreprinderi industriale, începând cu Uzina de Alumină, Centrala Electrică și de Termoficare, Fabrica de Zahăr, Întreprinderea de prelucrare a lemnului și Întreprinderea chimică Sinteza. Una din cele trei-patru benzinării ale orașului se afla pe această arteră, fapt ce arată încă o dată, într-o oarecare măsură, importanța sa pentru economia locală.
La începutul anilor 1970 apăreau câteva proiecte de sistematizare vizând artera, de la calea ferată până la Palatul Baroc, pe toată lungimea sa. Acestea veneau în continuarea unuia, publicat în 1963, ce viza dezvoltarea unor blocuri de locuințe cu regim mediu și mare de înălțime, dar care nu a fost realizat în forma prezentată:
Macheta planului de sistematizare a Șos. 6 martie, publicată în ziarul Crișana, sursă exactă necunoscută
Un alt mare proiect de sistematizare a fost prezentat în 1971, fiind publicat și în presa locală. El viza, practic, întregul cartier Rogerius, traversat fiind de acest drum, ce joacă, inclusiv azi, rol de coloană vertebrală a întregii zone de locuințe. Însă, privitor strict la marele bulevard, avem în vedere unele articole publicate în presa locală în anul 1974. De pildă, era planificată construirea pasajului de lângă podul CFR, Șoseaua 6 martie urmând a fi lărgită la patru benzi (Crișana, 12 februarie 1974). Pasajul a fost pus în exploatare în 1 noiembrie 1982 (Crișana, 31 octombrie 1982). O altă supratraversare a șoselei era prevăzută în vecinătatea Palatului Baroc, lângă blocurile A construite în 1974. Era vorba, la momentul respectiv de un drum ce trebuia să plece din vecinătatea Pieței Decebal, iar după supratraversarea Șoselei 6 Martie ar fi ieșit în spatele Bazilicii romano-catolice. (Crișana, 8 februarie 1974).
Acutalul Bulevard Dacia făcea parte și din traseul străbătut de Nicolae Ceaușescu în vizitele oficiale la Oradea. În imaginile publicate în presa locală, îl surprindem traversând orașul, din zona industrială de vest, către centru, atât în 1977, cât și în 1982:
Ceaușeștii la Oradea, foto: Faklya, 9 iunie 1982
Șantierele sistematizării au avansat, în decursul perioadei 1970-1990, dinspre vest către est. Începând cu 1980 au fost ridicate ansamblurile de locuințe din dreapta și stânga bulevardului, între strada Transilvaniei și strada Carpați, iar mai apoi către noua intersecție giratorie cu „străpungerea” B-dul Decebal. Această intersecție a fost construită în 1986, odată cu deschiderea șantierelor noilor locuințe ce urmau să se unească cu zona de blocuri ce se dezvolta către Podul Decebal. Ultima parte construită a fost cea între B-dul Decebal și Piața Ion Creangă, în completarea ansamblului ridicat în 1974.
Astăzi, acest bulevard (cu prelungirea sa până la vamă) este o arteră ce leagă direct centrul Oradiei cu granița cu Ungaria, reprezentând o axă de transport de bază a orașului, poarta de intrare a călătorului occidental în România.
Scris de Cristian Culiciu