încărcare hartă - vă rugăm aşteptaţi...
Fără îndoiala unul dintre cele mai importante puncte de referință al orașului Oradea este Biserica cu Lună. De ce se numește Biserica….cu Lună? Simplu! Datorită Lunii din turlă care se deplasează după mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului, arătând astfel fazele Lunii. Adevărată magie, nu altceva!
Sau cel puțin așa îmi place mie să descriu în câteva cuvinte, cu ochi mari, plini de încântare, frumoasa biserica turiștilor care vin pentru prima dată în Oradea. Însă după cum știu cei mai mulți dintre noi, nu este vorba de magie, ci de un mecanism instalat în turla bisericii și despre care se spune ca este unic in Europa. Acesta pune în mișcare o sferă de forma Lunii, cu diametrul de 3m, vopsită jumătate în negru, jumătate în auriu.
Ridicată în Piața Unirii, Biserica cu Lună a fost construită între anii 1784-1790 și este cunoscută și sub denumirea Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”. Episcopul Aradului, Petru Petrovici, a depus în anul 1784 piatra de temelie a bisericii, iar construcția a fost finalizată în anul 1790, după planurile arhitectului Éder Jakab.
Din punct de vedere stilistic, biserica aparţine barocului târziu provincial. Exuberanţa sa decorativă este atenuată de elemente stilistice neo-clasice, precum lesenele ce ritmează faţada, încununate cu capiteluri cu volute ionice sau amplele arcaturi de tip „arc de triumf” prin care sunt puse în valoare ferestrele.
Turnul de pe latura vestică ce surmontează un naos îngustează o succesiune stratificată de elemente stilistice târziu baroceşi neo-clasice, așa cum sunt cele două „panouri în oglindă” ce flanchează oculusul cu globul „Lunii”, panouri încheiate la extremităţi cu vase monumentale de inspiraţie „empire”.
Acest registru baroc este surmontat de un discret fronton triunghiular neoclassicist care susţine la rândul lui volumetria barocă a turnului. Aceasta este încununată de un coif metallic modelat în spirit eclectic, cu accente bizantine (cei patru Evanghelişti sunt pictaţi după modelul icoanelor răsăritene).
În interior, planimetria bisericii-sală se adaptează specificului cultului orthodox prin marcarea unui pronaos îngust surmontat de amplul cor. De asemenea, naosul este amplificat spre altar prin doua ample nişe cu traseu dreptunghiular care sugerează planimetria răsăriteană de tip triconc.
Spectaculoasă este și decoraţia iconostasului, piesa de mobilier liturgic cea mai reprezentativă. Remarcabilă ca şi execuţie plastică este sculptura scaunului episcopal şi cea a amvonului. Decoraţia este concepută dupa modelele epocii, ce îmbinau elemente de stil rococo, empire, târziu baroce sau neoclasice într-o viziune de ansamblu grandioasă.
În anul 1832 are loc sfințirea catedralei, după finalizarea decorațiunilor interioare. Din fericire, marele incendiu din 1836 a cruțat edificiul, astfel încât el se păstrează și astăzi în forma originală. În urma înfiinţării episcopiei ortodoxe din Oradea, în anul 1920, Biserica cu Lună a fost ridicată la rangul de catedrală.
Două dintre particularităţile ce îi confer unicitate sunt portretul în medalion al lui Horea, plasat în cheia arcului de boltă dintre naos şi absida altarului, imagine care încununează iconostasul, şi mecanismul confecţionat de către Georg Rueppe în 1793 şi plasat în turnul catedralei. Acesta este ingeniosul mechanism care prin globul său jumătate auriu, jumătate negru, indică fazele lunare.
Ca fapt istoric relevant și interesant amintim inițiativa juriştilor Mihai Püspöki şi Mihai Kristoff, judecători la Tabla Regească. Aceștia au solicitat împăratului Iosif al II-lea o audienţă în care şi-au exprimat hotărârea de a ridica o biserică în centrul oraşului. Nobili cu avuţii importante şi cu influenţă serioasă asupra vieţii comerciale a oraşului, ataşaţi credinţei ortodoxe, cei doi și-au argumentat cererea prin faptul că singura biserică ortodoxă din oraş- cea din Velenţa- se afla la o distanţă destul de mare faţă de alte zone ale oraşului locuite de ortodocşi.
La data de 9 noiembrie 1784, în ciuda protestelor şi împotrivirilor, s-a aşezat piatra de temelie a bisericii, iar invitat la ceremonie a fost episcopul Aradului, Petru Petrovici. Acest lucru a rămas consemnat pe pisaniile aşezate deasupra stâlpilor de susţinere a turnului în limbile greacă, română şi sârbă.
Un nefericit eveniment a avut loc în anul 1786 când, în urma unor ploi torenţiale de mai multe zile, s-a prăbuşit o parte din bolta aflată în construcţie. Deşi în vara anului 1787 edificiul a fost integral acoperit, totuşi au mai trecut trei ani până s-a ajuns la oficierea cultului divin în interiorul lui, și anume la data de 17 noiembrie 1790.
La şedinta din 13 decembrie 1813, primul epitrop Mihai Kristoff a ridicat problema lucrărilor de pictură, aurire şi sculptură ale bisericii. Comunitatea a încheiat un contract pentru pictarea bisericii cu doi dintre cei mai vestiţi pictori din vremea respectivă, fraţii Alexandru şi Arsenie Teodorovici, dintre care primul era sculptor şi decorator. Cu el se încheie contractual pe data de 19 august 1815. Execuţia lucrărilor de împodobire a spaţiului interior s-a terminat la sfîrşitul anului 1831, iar sfinţirea a avut loc în anul 1832.
Din punctul de vedere al expresiei artistice, sculptura realizată de fraţii Teodorovici se situează cu mult deasupra operei lor picturale pe lemn sau zid. În pictura pe lemn, fraţii Teodorovici au lucrat icoanele de pe iconostas şi cele de la baldachinul Sf. Epitaf. O parte mai mică a picturii pe lemn a executat-o Paul Murgu din Timişoara. Între 1977-79 pictura veche, realizată de fraţii Teodorovici, a fost distrusă, interiorul bisericii fiind repictat de către pictorul Eremia Profeta.
Ieșind din această scurtă incursiune istorică și arhitecturală a bisericii, rămânem cu o frumoasă nostalgie a unui lăcaș de cult care încearcă să amintească orădeanului grăbit niște valori esențiale așa cum sunt credința și unitatea-, valori la care trebuie să ne întoarcem, nu numai ca societate, ci și în calitate de indivizi.
Scris de: Ramona Valcan
Sursa date istorice: bisericaculuna.ro
