Informatii
TwitterRssFacebookGoogle+PinterestYoutube
Meniu

Povestea Tramvaiului orădean. De 109 ani pe șine

Povestea Tramvaiului orădean. De 109 ani pe șine

0 Flares 0 Flares ×

Povestea unui oraș este povestea oamenilor săi și povestea lucrurilor pe care fac și le lasă posterității. Tramvaiul este, de peste un secol, parte a poveștii comunității orădene.

Tramvaiul orădean, între dorință și putință

            Oradea cunoştea transportul în comun deja din 1870. Se foloseau omnibuzele – trăsuri acoperite trase de cai – care, e drept, aveau capacitate mică şi circulau pe un singur traseu, de la Băile Rimanoczy (zona teatrului) până la gară. Şi în acel timp, în oraș existau linii ferate, dar erau folosite pentru transportul de mărfuri cu tracţiune cu abur. Vorbim despre liniile industriale care începeau din zona gării Velenţa şi se întindeau pe Calea Clujului, Str. Griviței, Str. Sucevei, până la fosta moară Emilia.

            Spre finalul secolului XIX oraşul era în plină expansiune, astfel că era nevoie de un sistem de transport eficient, aşa cum aveau și celelalte oraşe asemănătoare ca dimensiune din Europa. Ideea construirii unei reţele de cale ferată electrică a apărut în 1897. Dar un proiect concret nu a putut fi pus în aplicare căci Primăria şi constructorul nu s-au înţeles, iar finanţarea nu a fost uşor de obţinut. Prin 1899 disputele se acutizaseră pentru că străzile pe care ar fi trebuit amplasate liniile erau degradate şi necesitau reparaţii, cele două lucrări ţinându-se reciproc în şah. Însă până la construcţia primilor kilometri de linii, a fost consemnată o altă premieră: iluminatul public electric, pornit în decembrie 1903.

            În final, şantierul de construcţie a liniilor de tramvai a început în 11 iulie 1905, pe Calea Clujului. După câteva luni marcate de numeroase greutăți, între care accidente şi conflicte de muncă, primele teste au început la 1 martie 1906. Se comandaseră 12 vagoane de tramvai de la fabrica din Györ.

25 aprilie 1906: deschiderea traficului cu tramvaie

            Emoţia inaugurării oficiale a traseelor se făcuse simţită în presa locală cu câteva zile înainte. Astfel, cotidianul Nagyvárad amintea la 22 aprilie de deschiderea, după o întârziere de lungă durată, a căii ferate electrice orădene şi că acest lucru se va întâmpla miercurea următoare (25). Printre cei ce urmau să participe la eveniment se număra şi primarul Rimler Károly. Peste două zile, acelaşi ziar vorbea de noua imagine a oraşului Oradea, subliniind impactul major pe care tramvaiul îl va avea asupra traficului din oraş.

            În ziua de 25 o explozie de entuziasm s-a revărsat peste oraş. Venise marea zi a celebrării inaugurării tramvaiului electric. Prima pagină a ziarului Nagyvárad titra: Oradea cea nouă. Deschiderea liniei de tramvai. Toate cele întâmplate vor fi relatate de acelaşi ziar a doua zi, ele constituind, pentru mentalul colectiv, un adevărat moment istoric: Va fi bine să se fixeze în mod deosebit această dată – 25 aprilie 1906 – a pornit tramvaiul orădean. Cum era de aşteptat, populaţia a primit cum se cuvine splendidele vagoane, aşteptându-le în staţii şi umplându-le până la refuz. Atmosfera era parcă desprinsă dintr-un basm: controlorii au uniforme aidoma contraamiralilor, făcându-şi treaba cu mănuşi albe. Copiii au fost de departe cei mai impresionaţi, iar elita oraşului a găsit în acest nou vehicul o variantă de petrecere a timpului liber ori de etalare a îmbrăcăminții scumpe. În noile vehicule, regulile de conduită nu puteau fi neglijate. Nu se permitea urcarea/coborârea în timpul mersului, dar nici fumatul ori scuipatul.

            Tot prin presă au fost luate la cunoştinţă traseele, pentru început în număr de patru (denumirile străzilor şi pieţelor sunt cele actuale):

  • Linia 1 parcurgea distanţa Gara centrală – Str. Republicii (inclusiv actualul pietonal) – Piaţa Unirii
  • Linia 2 lega Piaţa Unirii de gara Velenţa prin Calea Clujului
  • Linia 3 mergea din Piaţa Unirii, pe Str. Primăriei, B-dul Decebal, până la Cazarma husarilor (Piaţa Cazărmii)
  • Linia 4 ducea lumea din Piaţa Unirii până la Parcul Rhédey actuala grădină zoologică

După cum se poate observa, toate traseele aveau un capăt în Piaţa Unirii (Piaţa Szent Laszlo pe atunci), tramvaiele fiind bidirecţionale.

1906-2015: 109 ani de dezvoltare

              Evoluţia infrastructurii şi a parcului de tramvaie a fost într-adevăr spectaculoasă pe parcursul ultimului secol. În perioada interbelică lungimea traseelor a crescut, la fel şi numărul vagoanelor. Deschiderea ştrandului municipal în 1926 a fost un bun prilej pentru construirea unei linii ce unea zona cu actuala pietonală prin Parcul Traian. De asemenea, în anii 1929-1935 actuala stradă a Armatei Române/Universităţii a beneficiat şi ea de o linie, însă doar până în 1963. Tot atunci au mai fost aduse câteva vagoane (tot de tip Siemens precum cele din 1906) şi altele au fost construite chiar la Oradea. Însă nu mai erau acele strălucite vehicule de odinioară: se defectau des, ploua sau ningea prin acoperiş, iar băncile erau murdare.

În momentul intrării României în cel de-al doilea război mondial mai existau linii de tramvai şi pe actualul bulevard Ştefan cel Mare până în Episcopia, dar şi pe străzile Cuza Vodă şi Kogălniceanu, până la fosta fabrică de bere.

              Perioada comunistă (1948-1989) a însemnat sistematizarea atât a oraşului, cât şi a liniilor de tramvai. La cinci decenii de la darea în folosinţă, tramvaiul orădean trecea prin transformări vizibile prin aducerea de garnituri de medie și mare capacitate fabricate la Craiova (Întreprinderea Electroputere) şi Bucureşti (Întreprinderea de Transport București), între 1956 și 1960. Apăruse între timp şi linia de pe strada gen. Gh. Magheru, unde se construiau primele blocuri. De asemenea, în 1956 transportul cu tramvaie avea să fie dublat de cel cu autobuze.

              Până în 1984 reţeaua s-a extins cu precădere spre nord-vestul oraşului, unde se construise noua platformă industrială de pe Şoseaua Borşului, respectiv noul cartier de blocuri Zona de Vest (Rogerius). S-au construit linii noi pe B-dul Decebal şi pe legătura C. Coposu-Dacia-Borşului. A mai funcţionat o linie şi pe strada Sf. Apostol Andrei până în 1991. Actuala numerotare a traseelor (cu roşu şi negru) a intrat în vigoare în anul 1986.

              De fapt, prin implementarea noului concept (legiferat prin câteva acte normative de la jumătatea anilor ´70) privind sistematizarea orașelor, în Oradea s-a avut în vedere în mod deosebit centralizarea traseelor și unirea între ele a cartierelor, respectiv a cartierelor de locuit cu zonele industriale din vestul și estul orașului. Pentru a face față traficului crescând de călători, autoritățile (Întreprinderea Comunală „12 Octombrie”, mai târziu Întreprinderea Județeană de Transport Local) au trecut la achiziționarea tramvaielor de mare capacitate tip Timiș 2.

              După 1990 accentul s-a pus pe înnoirea parcului de tramvaie, pe-atunci circulând cu precădere garniturile produse de Electrometal Timișoara, plus câteva vagoane articulate ale Întreprinderii de Transport București. Transportul public cu tramvaie este gestionat, din 1991, de Oradea Transport Local. Parcul de tramvaie a fost înlocuit aproape în întregime în perioada 1994-1997, apoi în 2002-2004, prin achiziționarea de tramvaie Tatra. În anii 2008-2009 soseau la Oradea primele tramvaie noi după o perioadă îndelungată de timp, produse de Siemens Austria.

Se spune că sufletul însoțește corpul peste tot, dacă considerăm orașul ca pe un organism viu, atunci cu siguranță sufletul este reprezentat de mobilitatea urbană. În cazul orașului Oradea: Tramvaiul!

Scris de Cristian Culiciu

Fostul Pod Decebal
0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 LinkedIn 0 0 Flares ×