De la suburbie la cartier modern – Seleuș-Nufărul
Unul din cartierele reprezentative ale Oradiei, Nufărul, are, precum orașul în sine ori alte părți ale sale, propria istorie.
Actualul cartier orădean Nufărul și-a început existența ca localitate suburbană a orașului. Către sfârșitul secolului al XVIII-lea, satul Seleuș (Szöllös) se prezenta, conform hărților contemporane, drept o așezare cu puține case, înșirate de-a lungul unui drum, pe traseul actualelor străzi Bumbacului și Eforiei, având în mijlocul lor o biserică, probabil actuala biserică romano-catolică Seleuș din Piața Nucetului sau o precursoare a acesteia.
Harta Oradiei la 1782-1785, colecție Lt. Col. (r) Ing. Gheorghe Nedelcu
În vremea unificării Orașului Nou cu Olosigul, Subcetate și Velența, proces încheiat aproximativ în anul 1860, moment al creării nucleului urban local, localitatea se dezvoltase, apărând străzi noi, numărul de case triplându-se. Localitatea Seleuș pe Peța (Péce-Szöllös) avea aproximativ forma pe care o are astăzi cartierul Nufărul I, fiind deja create străzile principale (actualele Bumbacului, Constatin Noica și Nufărului) și existând două legături cu orașul, de altfel menținute până azi ca artere principale: actualele străzi Dimitrie Cantemir și Seleușului. Faptul că cea din urmă arteră păstrează, de mai bine de un secol de acum, denumirea aceasta, ne oferă un serios motiv să credem că ea era principala legătură dintre Oradea și Seleuș înainte de alipirea la oraș.
Remarcăm, în același timp, apropierea dintre cele două localități, prin extinderea intravilanelor. Mai ales în zona actualei străzi D. Cantemir, după 1860 apare un microcartier, pe partea dreaptă pe sensul către Peța, format din câteva străzi intersectate la 90 de grade.
Harta Oradiei 1887, colecție Lt. Col. (r) Ing. Gheorghe Nedelcu
Denumirea așezării (Péce-Szöllös) arată importanța pârâului Peța pentru aceasta. Fiind încă neamenajată, curgând neregulat, ca Peța Caldă și Peța Rece, în direcția cartierului Velența, iar mai apoi prin Subcetate, pârâul era folosit la punerea în funcțiune a morii Seleuș, aflată pe strada Eforiei. Clădirea există și azi. De asemenea, în apropiere funcționa una din cele mai vechi manufacturi de bere din regiune, evoluată, odată cu așezarea, într-o adevărată fabrică de bere (Dreher-Haggenmacher, denumire păstrată până la cel de-al doilea război mondial).
Moara Seleuș în 1971 (foto: Darabont Jozsef)
Clădire a fabricii de bere – perioada interbelică
După Marea Unire, odată cu apariția noilor cartiere Dorobanților și Cantemir și a extinderii zonei de case aferente străzii Nojoridului, au fost create premisele unificării Seleușului cu Oradea. Așa se face că, în 1942, localitatea apare pe hartă cu numele Váradszöllös, având, pe lângă o biserică romano-catolică, una nouă, ortodoxă, finalizată în anul 1937 (biserica de pe strada Nufărului, intersecție cu Ciheiului). Pârâul Peța fiind deja parțial sistematizat, având curs pe traseul actual, reprezenta limita dintre orașul vechi și noua sa componentă.
Harta Oradiei la 1942, colecție Lt. Col. (r) Ing. Gheorghe Nedelcu
Puțin ne-a mai rămas astăzi din vechea localitate Seleuș. Transformările radicale la care tânărul cartier orădean a fost supus după instaurarea regimului de sorginte comunistă au avut în vedere demolarea caselor și ridicarea în locul lor a noilor ansambluri de blocuri, prin procesul cunoscut sub numele de sistematizare. Primele blocuri construite au fost, aproximativ prin 1970, cele din Strada Bumbacului, în spatele șirului de case de pe partea dinspre Nufărului, pe suprafețe libere (blocuri tip Q, X și Z). După 1974 însă, s-a trecut la dărâmarea vechilor case. După ridicarea noii clădiri a secției de malț a fabricii de bere (redenumită între timp „Munca”), demara construirea șirului de clădiri cu front la Str. Nufărului (blocurile tip A, AN, B).
Blocuri în construcție pe Str. Nufărului, anul 1978. În fundal, fabrica de bere, foto: cotidianul Crișana
Așadar, în perioada 1978-1981 era închis întregul front de construcții, de la fabrica de bere, până la, și inclusiv, Strada Morii. După încheierea acestei etape, s-a trecut la construirea cvartalelor de blocuri din noul ansamblu Nufărul II, aflat în dreapta străzii cu același nume, pe sensul către ieșirea din oraș. Aceste ansambluri, ridicate în special prin sistemul prefabricatelor (blocuri tip Pb și Pc), s-au dezvoltat de-a lungul Străzii Leonardo daVinci și a aleilor nou-create ca ramificații ale acesteia. Tot atunci, până în 1987-1988, a fost mobilat frontul la strada Nufărului (blocurile tip D și Q), până la pârâul Peța și mai departe apoi, în Cartierul Cantemir. Ultima etapă a sistematizării cartierului a însemnat construirea blocurilor de pe partea dreaptă a bulevardului, reușindu-se finalizarea lor abia în anii 1994-1995.
Strada Nufărului, zona benzinăriei, în 1987, foto: cotidianul Crișana
Legătura cu orașul se realiza, la puțin timp după 1948, cu tramvaie, iar mai apoi cu autobuze. Linia de tramvai care lega centrul orașului de fabrica de bere fusese construită în perioada interbelică, iar în anii socialismului a fost dublată și prelungită, construindu-se actuala buclă de întoarcere din capătul cartierului. Astfel, în 1978-1979 erau date în folosință noul depou de tramvaie, respectiv noua linie, pe un amplasament separat de carosabil.
După anul 2000, Cartierul Nufărul intră în faza dezindustrializării și extinderii. Astfel, în 2001-2002, vechea fabrică de bere era demolată, lăsând loc dezvoltărilor de tip comercial. Construcții noi, de tip locativ, logistic, comercial, ecleziastic etc., au dus la extinderea cartierului în toate direcțiile, proces stimulat în mare măsură de darea în folosință, în 2004, a șoselei de centură a orașului.
Scris de Cristian Culiciu
