Informatii
TwitterRssFacebookGoogle+PinterestYoutube
Meniu

Aurel Lazar (1872 – 1930)

Mai 9, 2013

Aurel Lazar (1872 – 1930)

0 Flares 0 Flares ×

Aurel Lazăr s-a născut la Oradea, în 5 august 1872, provenind dintr-o familie de intelectuali, tatăl său fiind avocat. A terminat studiile gimnaziale la Oradea şi a făcut apoi studii de Drept la Oradea şi la Budapesta.

După obţinerea titlului de doctor în drept, îşi deschide un cabinet de avocatură în Oradea şi se căsătoreşte cu Valeria, şi ea fiică de avocat.

Aurel_LazarAurel Lazăr a fost un mare om politic, devotat mişcării de eliberare naţională a românilor transilvăneni. El a luat parte, în mod activ, la pregătirea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia. Alături de alţi fruntaşi politici, el participă la redactarea Declaraţiei de independenţă naţională a românilor din Transilvania, Banat şi Maramureş. La redactarea Declaraţiei de Independenţă a românilor din Transilvania particpa membrii Comitetului executiv al Partidului Naţional Român: Vasile Goldiş, Ioan Suciu,  Ioan Ciordaş, Ştefan Cicio Pop, Aurel Vlad

După Marea Unire, Aurel Lazăr a desfăşurat o intensă activitate politică şi culturală în noile cadre ale României întregite,  fiind ales ministru al resortului de justiţie  în Consiliul Dirigent.

Începând cu 1928 a ocupat funcția de Vicepreședinte în Camera Deputaţilor De asemenea, ajunge primar al oraşului Oradea, preocupându-se de modernizarea urbei de pe malurile Crişului Repede.

Activitatea

Încă din studenţie Aurel Lazăr şi-a manifestat sentimentele naţionale faţă de poporul român, din care făcea parte. În această perioadă a semnat împreună cu alţi studenţi români o scrisoare trimisă preşedintelui Societăţii de Leptură din Oradea, care exclusese din rândurile sale pe Justin Ardelean, student român care criticase în revista satirică „Vulturul” politica statului maghiar faţă de naţionalităţi şi pe românii renegaţi.

În perioada Memorandumului, înainte de a începe la Cluj procesul memorandiştilor, peste două sute de studenţi români din Viena, Graz, Budapesta, Oradea şi Cluj, printre care s-a aflat şi Aurel Lazăr, au redactat şi răspândit un „Manifest” şi un „Apel”, pentru a atrage atenţia asupra acestui proces. De asemenea, Lazăr a fost prezent împreună cu alţi români în gara din Oradea atunci când trei memorandişti dintre cei condamnaţi (Vasile Lucaciu, Ioan Raţiu, Iuliu Coroianu) au schimbat trenul în acest oraş, făcând o haltă de două ore.

El s-a implicat şi în viaţa culturală a românilor bihoreni, participând, organizând sau prezidând serate, baluri şi petreceri culturale. Începând cu anul 1897, Aurel Lazăr a început să strângă în jurul său din ce în ce mai mulţi studenţi români care învăţau la Oradea. Uneori chiar în casa sa, studenţii români care manifestau sentimente naţionale primeau sfaturile de care aveau nevoie, iar unii dintre ei, cum ar fi Nicolae Bolcaş şi Ioan Ciordaş, s-au aflat în primele rânduri ale luptei naţionale în anul 1918.

În 1897 A. Lazăr s-a numărat printre cei care au susţinut înfiinţarea Institutului de credit şi economii „Bihoreana”, alături de Iosif Vulcan, Nicolae Zigre, Florian Duma, Coriolan Pop, Iosif Roman şi alţii. A devenit membru în comitetul director al băncii, iar ulterior avocat al acesteia.

Primele procese notabile la care a luat parte în calitate de apărător au fost cele intentate unor publicişti români de renume, persecutaţi de autorităţi. În februarie 1899 i-a luat apărarea lui Emanuil Măglaşiu, colaborator al ziarului Tribuna Poporului din Arad. În acest ziar Aurel Lazăr publicase un articol prin care protesta împotriva măsurii de exmatriculare a şaptesprezece studenţi români de către autorităţile maghiare, studenţi care îi luaseră apărarea lui Lucian Bolcaş, un alt student român care la o serată folosise un „ton mai îndrăzneţ” împotriva autorităţilor, fără a încălca însă legea. Pentru articolul său, A. Lazăr a fost amendat cu cincizeci de coroane.

În luna noiembrie a aceluiaşi an l-a apărat pe Ioan Russu-Şirianu, redactor la acelaşi ziar.

În anul 1904 a făcut parte din comitetul care sub auspiciile societăţii ASTRA a organizat jubileul de patruzeci de ani al revistei „Familia”.

În noiembrie 1907 l-a apărat pe Ioan N.Nova, în mai 1908 pe Sever Bocu, în ianuarie 1910 pe părintele Roman Ciorogariu, toţi redactori la Tribuna Poporului. Pe lângă intelectualitatea ardeleană, de apărarea avocatului Aurel Lazăr s-au bucurat şi săteni din judeţele Bihor şi satu Mare, aflaţi în diferite procese cu autorităţile.

Pe plan politic implicarea sa în viaţa socială şi legăturile strânse cu fruntaşi ai românilor ardeleni, l-au propulsat rapid în rândurile Partidului Naţional Român din Transilvania. În 1901 a fost ales membru în Comitetul Executiv al partidului iar în 1906 a avut prima tentativă de a intra în Parlamentul de la Budapesta, candidând în circumscripţia Tinca din Bihor. Cunoştinţele şi experienţa insuficientă l-au împiedicat să câştige mandatul de deputat atât la alegerile din 1901 cât şi la cele din 1910. Cu toate acestea, prestigiul său a crescut simţitor, el fiind ales în 1907 preşedinte al departamentului bihorean al ASTREI (pe care o va reorganiza după război şi o va conduce până în 1930).

Un moment de cotitură în activitatea sa politică are loc în 1914, la dezbaterile publice organizate la Oradea de Societatea sociologilor maghiari. Atunci a fost invitat, alături de Vasile Goldiş, să susţină punctul de vedere românesc. Cu acest prilej a rostit discursul intitulat „Chestiunea de naţionalitate”, o analiză istorico-juridică importantă pentru cauza românească şi pentru traiectoria politică a lui Aurel Lazăr.

Moare la Oradea, în 18 noiembrie 1930, la vârsta de 58 de ani.

Sursa:
www.enciclopediaromaniei.ro
www.mtariicrisurilor.ro

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 Pin It Share 0 Google+ 0 LinkedIn 0 0 Flares ×