Fondarea unei dioceze catolice la Oradea, în 1083, hotărâtă de regele maghiar Ladislau I (Ladislas I) 1077 – 1095, este o primă şi semnificativă dovadă a ancorării acestei zone în civilizaţia occidentală, dar şi o necesitate a papalităţii de a-i converti pe localnicii nemaghiari, majoritari şi ortodocşi. Aceştia îşi proclamau legătura politică şi spirituală cu cel mai important oraş al Europei de atunci, Constantinopol – capitala Imperiului bizantin şi a ortodoxiei.
De regele amintit, sanctificat în 1192 (ajuns „Szent László“), se leagă tradiţia fondării oraşului, pomenit de la început în limba latină, cu numele de Varadinum. Îndrăgostit de frumuseţea şi exotismul acestor locuri, cu apă termală şi nuferi, regele Ladislau fondează aici, pe malul stâng al Crişului Repede, o mănăstire (în cinstea Fecioarei Maria), lăsând ca dispoziţie testamentară să fie înmormântat chiar în acest loc! Biserica catolică devine, cum era firesc, stăpâna locului, episcopia orădeană – fondată tot de Ladislau I – provocând dispariţia episcopiei de la Biharea, din apropiere – un indiciu foarte important al dezvoltării urbane din jurul mănăstirii orădene. Din punct de vedere militar, zona era foarte bine aleasă, ea fiind fortificată natural de întrepătrunderea de ape de aici (inclusiv apă termală care nu îngheaţă iarna!) ce întreţinea un teren mlăştinos, adăugându-se protecţia Dealurilor Oradiei, împădurite. Cea mai veche atestare documentară certă, descoperită de istorici despre Oradea, este un document ecleziastic (o diplomă a abaţiei benedictine din Zobor, Slovacia) din anul 1113, când este pomenit Sixtus Varadiensis, primul episcop catolic de Oradea cunoscut.
Am putea deci spune că Oradea este cel mai vechi oraş medieval din România de azi. Povestea scrisă a întemeierii o găsim în celebra Chronicon pictum Vindobonensae (Cronica pictată de la Viena), sec. XIV. Înmormântarea la Oradea (1135?) a regelui Ladislau şi cultul din jurul său, sprijinit de papa de la Roma, cresc considerabil prestigiul locului, iar pelerinajul intens la mormântul regelui-sfânt, căruia i se atribuiau calităţi miraculoase, tămăduitoare, dezvoltă economia locală.
Turismul ecumenic şi poziţionarea strategică a Oradiei pe drumul de intrare în Transilvania sunt două caracteristici principale care-i vor creşte renumele. Cetatea veche medievală – păstrătoarea numelui Varadinum şi ocrotitoare, în prima fază, a bisericii catolice ctitorite de Ladislau I – este nucleul în jurul căreia se vor dezvolta mai multe aşezări care, în timp, se vor unifica într-un singur oraş. Extraordinara invazie mongolă (tătară) din 1241-42, ce a înspăimântat Europa, pustiind Rusia, Polonia, Transilvania şi Ungaria, provoacă distrugeri mari şi la Oradea (locuitorii sunt măcelăriţi fără milă, arhivele arse, orăşelele şi cetatea devastate), obligând mai apoi la regândirea arhitecturii cetăţii.
Surprins la Oradea de mongoli, canonicul italian Rogerius (Ruggero di Puglia) este luat prizonier, dar reuşeşte să scape. El ne spune despre întărirea cetăţii orădene înaintea invaziei şi descrie prăpădul provocat de mongoli, în poemul Carmen Miserabile super Destructione Regni Hungariae per Tartaros (Cântec de jale despre distrugerea Regatului Ungariei de către tătari), un document cu valoare europeană excepţională, singurul scris de un martor ocular de atunci. Să precizăm că mongolii au creat cel mai mare imperiu din istoria umanităţii de până azi şi doar moartea marelui han Ogotai (fiul lui Ginghis han), spre finele lui 1241, a cauzat retragerea mongolilor la est de Munţii Carpaţi.
Scris de: Doru Sicoe
