încărcare hartă - vă rugăm aşteptaţi...
Există multe povești și legende care se leagă de acest oraș și de cetate, dar niciuna nu e mai importantă decât legenda întemeierii orașului, fiindcă mergând pe logică, dacă aceasta n-ar fi…poate orașul n-ar mai fi pe hartă.
Legenda spune că prin 1092, regele Ungariei (Ladislau I) se afla la vânătoare prin Țara Crișurilor și lăsându-se noaptea, au hotărât să facă tabăra aici, pe Crișul Repede. Odată căzut într-un somn adânc, în vis i-a apărut Fecioara Maria, care i-a spus să ridice o biserică în acel loc.
Îndrăgostit fiind de acest loc, a lăsat vorbă ca la moartea sa, rămășițele sale pământești să fie aduse în biserica ridicată de el în onoarea Fecioarei Maria. Datorită devotamentului său față de creștinism și în special catolicism, Ladislau, numit și cel Sfânt, a atras mii de pelerini la locul de veci, ceea ce a motivat regalitatea maghiară să fortifice biserica, ducând prin urmare la dezvoltarea regiunii din jur.
O altă legendă e cea legată de cucerirea cetății de către tătari.
În 1241 invazia tătarilor ajunge în zona Crișurilor, devastând totul în urma lor. La data resprectivă, cetatea Oradiei se prezenta sub o altă formă, fiind protejata de un val de pământ și palisade, ziduri de piatră și turnuri în anumite locuri. Primul val de tărari care au ajuns aici erau călăreți arcași, care nu au reușit să producă pagube importante masivei cetăți și prin urmare au plecat mai departe. Văzând acestea, străjerii cetății au lăsat podul jos sărbătorind această „victorie”. Nu mult a durat această sărbătoare, fiindcă noaptea, când străjerii erau amețiți de vin și bere, tătarii s-au întors incendiind cetatea.
Acest fapt a deschis calea modernizării cetății și construirea acesteia sub formă heptagonală, precum și ridicarea unei catedrale gotice monumentale ce astăzi nu mai există.
Legenda cuceririi cetății de către otomani.
Ofensiva otomană spre centrul Europei a ocolit Oradea, astfel că în momentul în care Buda a căzut în mâinile sultanului, Alba Iulia și Timișoara erau deja administrate de otomani, ceea ce făcea din Oradea o insulă non-otomană. Motivul poate fi și faptul că deși și-ar fi dorit să cucerească cetatea iarna, când se aștepta sultanul să înghețe apa din șantul cetății, însă șanțul era alimentat de pârâul Peța care aducea apă termală. Motivul acesta a ținut până în 1660 când Ali Pașa pornește din Timișoara cu 45000 de oșteni spre cetatea de pe Crișul Repede. 45 de zile a durat asediul, fiindcă turcii otomani nu puteau trece șanțul iar tunurile așezate pe Dealul Ciuperca nu puteau dărâma zidurile masive ale cetății. Ghinionul a venit când pașa i-a luat ostatici pe băieții morarului, iar soția acestuia, fiind îndurerată, a negociat răscumpărarea fiilor prin dezvăluirea secretului cetății, indicându-le otomanilor locul unde să sape pentru a putea evacua apa din șanț.
Puțini știu asta, dar în momentul cuceririi cetății de către otomani, în interior se afla prima Biblie tradusă în limba maghiară. Dând dovadă de toleranță religioasă, Pașa i-a lăsat pe preoți să plece împreună cu Biblia.
Legenda soldaților francezi
În documentele de arhivă apar adesea dovezi ale propagandei pro-Napoleon și anunțuri de recrutare în armata napoloniana pentru campania din Rusia. Pagubele produse orașului și gospodăriilor țărănești de către acești soldați nu au fost doar la plecarea în campanie, ci și la întoarcere.
Odată întorși din eșecul invadării Rusiei, o parte din soldații francezi au fost cantonați în cetatea din Oradea. Fiindcă nu prezentau un pericol direct, comandantul cetății le-a dat permisie să plece în oraș. Șarmul și manierele francezilor au făcut furori printre femeile din oraș, însă problema a apărut când aceștia au destrămat familii. În acel moment, bărbații „păgubiți” s-au plâns episcopului, care la rândul lui i-a cerut comandantului să-i încarcereze pe acești soldați și să nu le mai dea voie în oraș.
Poveștile de culise, legendele și curiozitățile trezesc ușor interesul pentru istoria locală, iar Oradea nu se lasă mai prejos, aducând zâmbete lângă faptele mărețe.
Scris de Sebastian Ciceu
